Viaţa Sfntului Nectarie


Sf Nectarie 1

      Acest sfnt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei n acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, n Silivria, un orăşel situat n provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurndu-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de scoală, Anastasie este trimis să nveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său ncepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeiesti.

      La vrsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfnt, tnărul Anastasie se stabileşte n insula Hios, unde preda religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră n nevoinţa monahală n vestita chinovie numită "Noua Mănăstire" (Nea Moni), primind tunderea n monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După cteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

      Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie i petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. n toamna anului 1881 se ntoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.

      n 1882, părintele Nectarie si va ncepe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, ntre timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat n legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta n cadrul patriarhiei.

      După ce-şi termină studiile teologice, n anul 1886, părintele Nectarie se ntoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot iar după cteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, n calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfntul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blndeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

      Văznd diavolul că nu-l poate birui cu mndria şi iubirea de sine, a ncercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca la 3 mai 1890, n urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească n care se afla, permiţndu-i-se să slujească mai departe n biserica Sfntul Nicolae. După mai puţin de două luni nsă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerndu-si iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adncă smerenie, sfntul se supuse, dnd slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dnsul s-a implinit cuvntul lui Iisus Hristos, Mntuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, cnd vă vor ocări şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvntul rău mpotriva voastră, mintind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena n luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat n seamă, avnd toată nădejdea numai n Dumnezeu şi n rugăciunile Maicii Domnului.

      Aici a fost cţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, pnă n anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care i hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare n parohiile din jurul Atenei.

      n taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care i dădea multă pace, bucurie, blndeţe şi ndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia nencetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea ntotdeauna pace şi bucurie n Hristos, nebăgnd n seamă defăimarea şi osndirea celor din jurul său.

      Dorind la bătrneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit ntre anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe, n insula Eghina, din apropierea Atenei, rnduind aici viaţa desăvrşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv n această mănăstire şi duce o viata naltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arznd cu duhul pentru Hristos, Mntuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi i cereau binecuvntare, rugăciune şi cuvnt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfntul Cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme n pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfntului Nectarie, s-a retras n insula Kalymnos, unde a şi adormit ntru Domnul.

      Pentru viaţa sa naltă, Dumnezeu l-a invrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfnt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numerosi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfntul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau n mănăstirea sa să mpartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, i hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se nvrednicise de darul facerii de minuni.

      ntr-o vară, fiind mare secetă n insula Eghina, cu rugăciunile Sfntului Nectarie, a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, nct toţi s-au ndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi - cinsteau pe Sfntul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfnt şi urmau ntru toate cuvntul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia n el. Apoi era foarte smerit şi blnd şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar n timpul liber lucra la grădina mănăstirii, mbrăcat ntr-o haină simplă, nct toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lngă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfntul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrnd astfel n tradiţia Sfinţilor Părinţi din patria sa, mpotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.

      Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfntului Nectarie numeroase ispite, căutnd să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcndu-i multe ispite. Dar Dumnezeu l izbăvea din toate necazurile.

      Trăind ca un nger n trup şi iubind nencetată rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfntul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsnd n jurul lui, pacea, bucuria si lumina cea necreată a Duhului Sfnt, prin care mngia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdnd nevoinţa lui, pnă la sfrşitul vieţii sale a ridicat mpotriva Sfntului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, l cleveteau şi l acuzau att pe el, ct şi mănăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, n numele lui Hristos, Care locuia n inima sa.

      Simţindu-şi sfrsitul aproape, pe cnd făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului n insula Eghina, Sfntul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că n curnd va pleca la Hristos. Apoi, mbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptnd cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţă.

      După aproape două luni de suferinţă, Sfntul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace n minile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a nvrednicit să se numere n ceata Sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plns mult, l-au nmormntat, după rnduială, n biserica zidită de el, făcnd multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.

      Viaţa dumnezeiescului Părinte a fost sfntă, iar purtarea sa desăvrşită. După ce toată această viaţă "si-a petrecut-o in binefaceri", a urcat pe cele mai inalte trepte ale scării virtutilor, a murit "pentru lume", a trăit n Iisus Hristos, s-a făcut sălaş al Duhului Sfnt, bărbat ndumnezeit şi asemenea lui Dumnezeu, ajungnd la dumnezeire, a dobndit nemurirea ncă din această lume, de unde a purces spre viaţa cea veşnică şi fără sfrşit, pururea fericită şi ntocmai cu cea a lui Dumnezeu.

      Lucrarea taumaturgică a Părintelui continuă fără ncetare dincolo de mormnt: mulţi mărturiseau că ii tămăduise de boli cu neputinţa de vindecat, n timp ce alţii dădeau mărturie că sfntul alungase dintr-nşii demoni puternici ce-i chinuiseră ani de-a rndul şi care sub puterea lui ieşeau cu strigăte nspăimntătoare. Mulţi credincioşi veneau din cele mai ndepartate ţinuturi ale Greciei sau din ţări străine ca să se nchine mormntului său din Egina, care li se arătase şi care-i vindeca de boli de nevindecat. Despre Sfntul Nectarie ca făcător de minuni şi tămăduitor auziseră foarte mulţi credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotărrea Bisericii de a-i recunoaste şi oficial sfinţenia, recunoscută mai nti de cei mulţi.

      Trecnd mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat n mormnt ntreg şi nestricat, răspndind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormnt şi asezate n biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvntare. Iar n anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văznd numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfnt, cu zi de prăznuire la 9 Noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfnt din această binecuvntată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se inchină la moastele Sfntului Nectarie şi la mormntul său, făcnd din mănăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.

      Cu rugăciunile Sfntului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Amin.

Minunile Sfntului Nectarie


Sf Nectarie 3       Ne-am cutremurat n faţa minunilor nenumărate pe care le-a făptuit şi pe care le mai făptuieşte Dumnezeu prin rugăciunile Sfntului, dar şi n faţa sfintelor sale moaşte pline de har şi izvoratoare de mir.
      Prin minuni dnsul vorbeşte şi mai convingător sufletelor acelora care ,,cer semne”, dar si sufletelor celor care ,,cer ntelepciune”, fiindcă dăruieşte astăzi cu prisosinţă şi una, şi alta, după nţelepciunea dumnezeiască, cea care pe toate le rnduieşte spre folosul oamenilor.

      Ar trebui să ncepem cu o minune neconvenţională, petrecută n copilăria Sfntului. De multe ori oameni ncadrează la categoria minuni numai ntmplări spectaculoase, vindecări, nvieri, exorcizări şi se pierd din vedere minunile smerite, care au nsă valoarea şi importanţa lor. Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfntului Nectarie) a avut o copilărie foarte grea: foame, frig, singurătate, durere. Durere, foame, lacrimi şi iară lacrimi, singurătate, durere. Ce copilărie poate fi mai tristă dect aceasta? Trebuie spus că singurătatea sa nu era o singurătate ca cea pe care o trăieşte omul zilelor noastre: diferenţa este enormă. Micul Anastasie credea cu putere n Dumnezeu. Şi orict de tare l-ar fi apăsat răutatea oamenilor, el nu contenea să şi ridice ochii spre Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a primit rugaciunile. ntr-o noapte, Hristos I s-a arătat n vis, şi l-a ntrebat de ce plnge necontenit. Sufletul copilului era nsă att de pătruns de amărăciune, nct nu a putut să răspundă la ntrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris următoarea scrisoare: “Hristos al meu, m-ai ntrebat de ce plng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit ncălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpnul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ…. Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă nchin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie.”

      A pus scrisoarea ntr-un plic şi pe plic a scris adresa destinatarului: “Pentru Domnul nostru Isus Hristos – n ceruri”. Contează mai puţin ce s-a ntmplat după ce a scris această scrisoare. Important este că a scris-o. Important este că a avut nădejdea că această scrisoare va ajunge la destinaţie.

      Sfntul Nectarie ne nvaţă nu să ntrebăm “de ce?”, ci să cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfntul Nectarie ne arată că nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a ncălţărilor nu trebuie să ne ndepărteze de Dumnezeu. Ci cu ct mai mari sunt ncercările cu att mai mare trebuie să ne fie credinţa. Şi totuşi ce s-a ntmplat după ce Anastasie a scris scrisoarea? Dumnezeu a intervenit ntr-un mod smerit. Dacă scrisoarea ar fi ajuns la poştă, poate că vreun postaş ar fi aruncat-o, sau poate că şi dacă ar fi citit-o, tot nu ar fi putut să l găsească pe expeditor pentru a-l ajuta. Dar Dumnezeu a rnduit ca un negustor să se ofere să ducă scrisoarea la poştă, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, căci afară era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios să citească scrisoarea. Şi, citind-o, şi-a dat seama că din rnduiala lui Dumnezeu ajunsese să o citească. A făcut un colet cu haine, ncăltări, mncare şi bani, şi l-a trimis lui Anastasie mpreună cu o carte postală pe care scria: „De la Hristos, pentru Anastasie”.

      Coletul nu ar fi fost trimis dacă Anastasie nu ar fi scris mai nti scrisoarea. Am putea spune: „Şi nici scrisoarea nu ar fi fost scrisă dacă Hristos nu i S-ar fi arătat n vis, şi nu l-ar fi intrebat de ce plnge”. Dar tot aşa am putea spune şi că nici Hristos nu i S-ar fi arătat dacă el nu i S-ar fi rugat, vreme ndelungată şi nu şi-ar fi pus nădejdea in ajutorul dumnezeiesc.

      Sfntul Nectarie ne nvată să ne rugăm lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic ieşit din comun. nvăţătura aceasta se regăseşte n aproape toate cărţile religioase. Sfntul dă mărturie prin propria viaţă că Hristos nu lasă rugăciunile fără răspuns, că Hristos răspunde n chip minunat la cererile credincioşilor.

      Ce vom face, deci? Vom scrie cu toţi scrisori către cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toţi creştinii, ncă de la ntemeierea bisericii. Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori n lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mhnire, alteori cu recunostinţă.

      Să avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie sfinţilor.

      Şi să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci cnd vrem noi. Dacă noi i cerem, Dumnezeu l va trimite cu siguranţă!

      Anastasie a răbdat vreme ndelungată nainte ca suferinţa sa să primească uşurare.
Dar această suferinţă nu a rămas neroditoare: a fost treaptă a sfinţeniei.


SFNTUL NECTARIE OFERĂ UN SFAT BUN

      Pe timpul n care era ncă n viaţă, Sfntul Nectarie avea obiceiul să se plimbe cteodată prin diverse locuri ale insulei, să vorbească cu oamenii, să le ofere un sfat bun şi să i cunoască mai bine. ntr-una din zile, cam cu doi ani nainte de a trece la cele vesnice, s-a ntlnit cu un jandarm care păzea n insula un depozit de muniţie.

      Au stat de vorbă pe mai multe teme, jandarmul fiind curios să afle ct mai multe lucruri legate de credinta, dar avnd n sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta dect argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pnă cnd nu vedea cu ochii săi şi pipăia cu minile sale. De aceea, discuţiile se prelungeau adeseori şi se terminau fără rezultate prea impresionante.
Influenţat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta să creadă n cele spirituale. După o bucată de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la altă unitate, care se afla departe, pe o altă insulă din Marea Egee. A stat acolo cţiva ani buni, fără să mai audă nimic de Sfntul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu n insula Eghina.

      Cobornd de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militară şi mare i-a fost mirarea şi bucuria cnd s-a ntlnit din nou cu Sfntul Nectarie, pe drumul prăfuit şi incins de caldură. S-au asezat pe o bancă la umbră şi au nceput să reia anumite discuţii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insă, nu se vedea n punctele de vedere ale celor doi. După ce s-au odihnit şi au discutat vreme de aproape jumătate de oră, şi-au văzut fiecare de drumul său.

      ndată ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectivă, jandarmul a cobort jos n oraş, la cafenea, ca să se intlnească cu vechii săi prieteni, pe care de atta timp nu i mai văzuse. Din vorbă n vorbă le spuse:
    - mi place de stareţul Nectarie că nu şi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am ntlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea şi n urmă cu cinci ani.
    - Care stareţ Nectarie, l-au ntrebat prietenii, poate l-ai confundat, stareţul Nectarie a murit acum trei ani.
    - Cum aşa, doar l cunosc att de bine, şi apoi mi-a spus aceleaşi lucruri pe care mi le spunea şi atunci.
    - Frate, ascultă-ne ce spunem, stareţul Nectarie a murit acum trei ani. Dacă nu ne crezi, du-te sus la mănăstire şi ţi vor arăta maicile mormntul lui.
Tulburat, dndu-şi seama de minunea care se ntmplase, jandarmul a nceput să plangă si a pornit cu paşi repezi sus spre mănăstire. Pe drum i ntreba pe oameni dacă este adevărat că murit stareţul Nectarie şi toti i spuneau acelaşi lucru. Sfntul s-a mutat la Domnul n urmă cu trei ani. Ajuns la mănăstire şi a cerut să vadă cu ochii lui mormntul Sfntului Nectarie. Nedumerite de faptul că l vedeau plngnd, maicile l-au condus la mormnt. A rămas acolo multă vreme nemişcat, căzut ntr-o adncă meditaţie.

      ncepea să vadă n sfrşit că credinţa n Dumnezeu nu se bazează numai pe argumente văzute, asa cum ceruse el tot timpul n discuţiile cu Sfntul Nectarie. i era din ce n ce mai clar, că n marea Sa iubire faţă de oameni Dumnezeu respecta libertatea fiecăruia şi asteapta o participare libera şi voită din partea noastră la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinţă.

      Sfntul Nectarie l ajutase şi l luminase prin această minunată arătare a sa după moarte, dar n acelaşi timp i explicase că noi trebuie să credem nu doar datorită unei minuni, care eventual ni se ntamplă său la care suntem martori oculari. Pentru că astfel am fi privaţi oarecum de libertate şi am cere tot mereu alte şi alte minuni care să ne ncredinţeze.

      Mai mult, am putea ajunge să ne ndoim ncă şi de simturile noastre, să negăm minunea şi să rămnem necredinciosi.

      Dumnezeu vrea aşadar şi o participare liberă n acest dialog al iubirii, pe care necontenit l poartă cu ntreaga umanitate. Iar minunea cea mai mare este chiar aceea a existenţei noastre şi a ntregii făpturi. Ajunge doar ca ochii noştri duhovniceşti să se deschidă prin credinţă şi rugăciune şi să vadă şi să recunoască această minune, preaslăvind pe Creatorul tuturor. A plecat ntr-un trziu de la mănăstire, cu hotărarea că viaţa sa să ia alt drum de acum nainte."

      Maicile de la Mănăstirea Sfnta Treime din insula Eghina, venind la spital să ia trupul Sfntului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia şi au asezat-o ntmplător pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat şi a nceput să meargă.

      Părintele protosinghel Matei Bilauca, stareţ al mănăstirii din Sinca Veche, povesteşte: "A venit la noi o bătrnica din Brasov cu niste hăinuţe de-ale nepoţelului ei şi ne-a rugat să l pomenim pe băietel că are o tumoare la cap şi a doua zi trebuia să fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hăinuţele cu ulei de la candela de langă moastele Sfntului Nectarie şi am ndemnat-o să aibă nădejde la Sfntul. A doua duminică a venit să-mi spună că n ziua cnd trebuia operat băietelul, doctorii au constatat la tomograf că tumoarea nu mai exista“.

      Vă scriu, din dorinţa de a mpărtăşi două dintre minunile Sfntului Nectarie. L-am descoperit pe Sfntul Nectarie, prin intermediul internetului, am citit despre acest sfnt foarte multe lucruri frumoase, şi aflnd că răspunde cu rapiditate şi dragoste la rugăciunile noastre, m-am găndit că aş putea să l consider ocrotitorul meu, să l am n suflet. M-am hotărt să citesc acatistul sfntului, şi am mers de cteva ori la Mănăstirea Radu Voda din Bucureşti, unde se afla racla cu sfintele moaşte. n acea perioadă, aveam pe piciorul stng, o eczema, care supura mereu, şi nu se vindeca, cu orice i-aş fi dat. Era foarte neplăcută şi dureroasă. Intr-una din zile, cnd mă aflam la Sfnta Mănăstire Radu Vodă, n faţa raclei cu sfintele moaşte, rugndu-mă, am simţit o fierbinţeală pe picior, unde era eczema aceea. Surpriza a fost, că n cteva zile, eczema s-a vindecat, deşi mă chinuisem foarte mult timp cu ea, cu orice aş fi dat nu trecea. Aceasta a fost una din minunile Sfntului Nectarie.

      Anul acesta, sora mea, trebuia să nască. La ultima ecografie făcută, nainte de naştere, i s-a spus că bebelusul are cordonul n jurul gtului şi că va face cezariana, pentru a nlătura orice pericol. Insă, cu o zi nainte de ziua cand era programată pentru operaţia de cezariana, n jurul orei 2 dimineata, sora mea a nceput să aibă contracţii foarte puternice. S-au dus la spital şi, fiind ntr-o fază foarte avansată, nu se mai putea face operaţia cezariană, medicii hotărnd ca aceasta să nască normal. M-am temut foarte tare, la aflarea acestei veşti, gndindu-mă că bebeluşul este n pericol. Din acea clipă şi pnă n momentul n care sora a născut, m-am rugat ncontinuu, Sfntului Nectarie, ţinnd n palme o iconită cu chipul sfntului. ntr-un sfert de oră, sora mea a născut, iar att bebelusul ct şi ea, sunt sănătoşi şi voioşi. Mai mult, zilele următoare sora mea s-a simţit foarte bine, refăcndu-se foarte uşor. O noua minune a Sfntului.

      Aveti ncredere n marele Sfnt Nectarie, căci acesta ajuta pe oricine grabnic, dacă se roagă cu credinţă şi dragoste. Slavă Dumnezeului Nostru, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria şi nu n ultimul rnd Sfntului Nostru Preaiubit Nectarie!

      Mă numesc Mihaela şi sunt din Bucureşti. Vreau să vă povestesc minunea petrecută n familia noastră, al carei autor este Sfntul Nectarie.
Am fost un copil singur la părinţi, fericit şi ocrotit. M-am măritat acum 29 de ani şi am avut norocul să am un soţ bun şi cald sufleteşte, iubitor şi de nădejde. Viaţa ne-a fost lină şi frumoasă, fără greutăţi şi obstacole.

      Singura noastră ncercare a fost n anul 1983, cnd ne-a murit la naştere primul copil. Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat, ştiind ct de mult ne doream un copil şi, doar 2 ani mai trziu, n ianuarie 1985 ne-a dat-o pe Ioana, copil binecuvntat şi iubit, deştept şi tenace, bun şi drept.

      Viaţa noastră şi-a urmat cursul ei lin, fără asperităti. Apoi, deodată, trăznet: n noiembrie 2008 Ioana este diagnosticată cu limfom Hodgkin. Deznădejdea, disperarea, urletul părintelui pot fi imaginate.

      Şi totuşi, Dumnezeu nu ne-a lăsat nici de data asta: ncă de la nceputul bolii am aflat despre Sfntul Nectarie, am primit de la o prietenă primul acatist şi de la alta prietenă ndemnul de a merge la Mănăstirea Radu Vodă. Luminiţa, Geta, vă mulţumesc din suflet! Domnul să vă ocrotească!

      Odată cu nceperea tratamentului am nceput să citesc acatistul, mpreună cu mama şi soacra mea şi am nceput să merg la racla cu moastele Sfntului Nectarie, la Radu Vodă. Şi, minune: Ioana, care este subtire şi fragilă, a rezistat extraordinar celor 8 chemoterapii, apoi n aprilie, la evaluarea PET scan de la jumătatea tratamentului boala nu s-a mai văzut deloc. Profesorul, care a tratat-o, a fost fericit şi uimit, felicitnd-o pe Ioana. A urmat apoi consolidarea tratamentului, iar acum, de o lună, Ioana a fost declarată vindecată şi a terminat tratamentul. Pe zi ce trece şi recapătă forţele, este dinamică, plină de entuziasm şi fericită.

      n tot acest timp, oamenii dragi nouă au fost cu cuvntul şi gndul aproape de noi, iar prietenul Ioanei, Sorin, a fost ca un nger păzitor al ei, fiind clipă de clipă prezent şi plin de optimism. Acum ei doi deja se gndesc la căsătorie peste un an sau doi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

      Astăzi, 10 septembrie, Ioana m-a nsoţit la Mănăstirea Radu Vodă şi mi-a mărturisit că această boală i-a adus credinţa n Dumnezeu. Slavă Ţie, Doamne, care cu mare mila Ta ne-ai adus din nou bucurie n suflete.

      Sfntul Nectarie acum este şi ocrotitorul familiei noastre, aşa cum este al attor familii care se roagă lui cu credinţa.

      Şi multe altele nenumărate, minuni ce se vor mai petrece n fiecare zi!

      Cu binecuvantare,
Pr. Petre Busuioc
905 924 2324