Viaţa şi faptele Sfântului Ştefan Cel Mare

Odrăslit de pământul Moldovei, măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care l-a numit „bun, mare şi sfânt". Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate -Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători - sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare numar de biserici şi mănăstiri.

Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti, din părinţi binecredincioşi - voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Maria Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. în toate câte le făcea, era călăuzit de duhul dreptăţii şi al iertării. Curând dupa uciderea tatălui său la Răuseni de către Petru Aron, Ştefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Câmpia Direptate este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti".

Deci luând Ştefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu şi venind turcii să jefuiască pe la Galaţi, i-a batut, luând Cetatea Alba şi Chilia. Acesta a fost începutul războaielor cu vrăjmaşii creştinătăţii pe care le-a purtat ca domn al Ţarii Moldovei, şi aşa s-a dat Ştefan cel Mare în mâna lui Dumnezeu şi s-a sârguit să împlinească voia Sa. Căci nu uita a săvârşi, chiar şi războaiele, cu frica de Dumnezeu şi cu rânduială; şi multe războaie a purtat şi cu dreptate le-a câstigat, căci câte lupte a avut, atâtea mănăstiri şi biserici a facut.

Iar rânduiala sa aceasta era: înainte de vreo luptă se lega, el împreună cu toti ostenii săi, a posti trei zile cu pâine şi apa, spre a se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine. Şi nu uita a pleca la luptă fără icoana Mântuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întâistătători şi rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adica a Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezatorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc şi astăzi la Sfânta Mănăstire Putna. Iar ca arma cerească lua întotdeauna Sfânta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele şi pavezele oştenilor săi. Şi tot în chipul Sfintei Cruci a rânduit a se face toate săbiile oştenilor, ca în lupta cu vrăjmaşul cel văzut să biruiască şi pe cel nevăzut.

Acest mare şi dreptcredincios voievod, apărător al creştinătăţii, pentru mulţimea sângelui curs în războaie, a ridicat mănăstiri pe locul bătăliilor, ca, în veac, atât călugării, cât şi preoţii din sfintele altare, să-l pomenească în rugaciune dimpreună cu cei căzuţi, binecredincioşi sau vrăjmaşi, aşa cum Domnul însuşi ne-a poruncit să ne rugăm.

Iar chipul ridicării Mănăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ştefan Vodă cu arcul dintr-un vârf de munte ce este lângă mănăstire; si unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Şi a pus şi pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii şi pe doi copii din casă; şi unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a facut clopotniţa. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ştefan, căzându-i lui săgeata într-un deluşor, ce se cheamă „Sion", care este lângă mănăstire; şi a zidit într-acel loc biserica de lemn.

Şi a zidit Ştefan Vodă Mănăstirea Putna, să-i fie spre odihnă de veci, lui şi familiei lui, şi spre mângâiere poporului. Şi a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfântul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toţi rugători cu inimă şi desăvârşiţi scriitori de cărţi sfinte, căci alte cărţi mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut. Asemenea şi Sfântului Simeon Sihastrul, primul său duhovnic, şi celor 17 ucenici ai săi le-a înăltat un schit în „Poiana lui Simeon", care mai apoi s-a numit Mănăstirea Pângăraţi. Iar după săvârşirea Cuviosului Simeon, a luat moaştele binemirositoare ale sfântului spre păstrare în cetatea Sucevei, capul lui avându-l cu dânsul totdeauna, ca pe un odor de mare preţ, pe care în fiecare zi îl tămâia şi îl săruta.

Iar în al 17-lea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multă oaste şi au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn şi să stăpânească acest binecuvântat pământ. Dar iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaştină de lângă Vaslui, la Podul Inalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decât a sa, căci bunul Dumnezeu a rânduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăţia turcească, cea păgână şi vărsătoare de sânge crestinesc. Dar pentru că ştia marele Ştefan Voievod ca în urma se vor întoarce păgânii cu mai mare oaste împotriva Moldovei, a scris scrisoare către toti regii şi împăraţii Europei, cerând ajutor, după cum urmează mai jos:

„Prealuminaţilor, preaputernicilor şi alesilor domni a toată creştinătatea, cărora aceasta scrisoare a noastră va fi arătată, sau de care ea va fi auzită. Noi, Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor, cărora vă scriu şi vă doresc tot binele. Şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multă vreme şi este încă pierzatorul întregii crestinătăţi şi în fiecare zi se gândeste cum ar putea să supună şi să nimicească toată crestinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman paşa-beglerbegul. Împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus numitului turc şi mulţime multă din Valahia şi domnul Valahiei cu toată puterea lui Asan-beg şi Ali-beg şi Scheder-beg şi Graba-beg şi Osu-beg si Valtival-beg si Serefaga-beg, domnul din Sofia, şi Cuseran-beg şi Tiri-beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acesti mai sus numiţi erau toti căpitanii cei mari, cu oştile lor.

Auzind si văzând noi acestea, am luat sabia în mână si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers împotriva dusmanilor crestinătătii, i-am biruit si i-am calcat în picioare si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.

Auzind despre acestea împaratul pagân al turcilor, îsi puse în gând sa se razbune si sa vie, în luna mai, cu capul sau si cu toata ostirea sa împotriva noastra si sa supuie tara noastra crestineasca, pe care Dumnezeu a ferit-o pâna acum. Dar daca aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, atunci crestinatatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti noua pe capitanii vostri împotriva dusmanilor crestinatatii, pâna mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si în toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau împotriva cu sabia în mâna. Iar noi, din partea noastra fagaduim, pe credinta noastra crestineasca, si cu juramântul domniei noastre, ca vom sta în picioare si ne vom lupta pâna la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi pe mare si pe uscat, dupa ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am taiat mâna dreapta. Deci fiti gata fara întârziere.

Suceava, în ziua Sfântului Pavel Tebeul, luna ianuarie în 15 zile, la anul 1475, Ştefan Voievod, domnul Tarii Moldovei".

Dupa aceasta scrisoare a sa catre mai marii crestinatatii, prin care îi ruga de ajutor, de înfratire si de lepadare a mândriei, n-a primit nici un ajutor de la mândrii stapânitori ai Europei, dar, cu smerenie si tarie de mucenic, a îndurat înfrângerea ostirii moldovenesti la Razboieni, fiind oastea pagâna de zece ori mai mare. Şi a fugit voievodul Ştefan spre Cetatea Neamtului, sa-si traga sufletul si sa afle încotro sa apuce. Si fiind maica sa în cetate - dupa cum iarasi scrie Ion Neculce -, nu l-a lasat sa intre si i-a zis ca orice pasare în cuibul ei piere; deci, sa se duca în sus sa strânga oaste, caci, cu ajutorul Domnului, izbânda va fi a lui. Si asa, pe cuvântul mamei sale, s-a dus.

Si, mergând în sus pe Moldova, a mers pe la Voronet, unde traia un parinte sihastru, pe nume Daniil. Chilia lui Daniil Sihastrul

Si batând Ştefan Voda în usa sihastrului ca sa-i descuie, a raspuns sihastrul sa astepte Ştefan Voda afara pâna îsi va ispravi rugaciunea. Si dupa ce si-a ispravit sihastrul rugaciunea, l-a chemat în chilie pe voievod si s-a spovedit Ştefan Voda la dânsul. Si a întrebat Stefan Voda pe sihastru: „Ce vom face, ca nu mai putem sa ne batem cu turcii? Inchina-vom tara la turci, au ba?" Iar sihastrul a zis: „Sa nu o închinati, ca izbânda este a noastra. Numai dupa ce vei izbândi, sa faci o manastire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, al caruia sa fie si hramul bisericii".

Deci a mers Ştefan Voda în sus, pe la Cernauti si pe la Hotin si a strâns la oaste fel de fel de oameni si au purces în jos. Iar turcii, întelegând ca va sa vie Ştefan Voda cu oaste în jos, au lasat si ei Cetatea Neamtului de a o mai bate cu tunurile si au început a fugi spre Dunare. Iar marele Stefan a început a-i goni din urma si a-i bate, pâna i-a trecut Dunarea. Si, întorcându-se voievodul, a facut Manastirea Voronet, cu hramul Sfântul Gheorghe, unde s-a retras si Sfântul Daniil Sihastrul, si, prin lucrare dumnezeiasca, s-a rânduit ca icoana hramului a fost gasita, în vremea lucrarii ei, nefacuta de mâna omeneasca, cu chipul Sfântului Gheorghe.

Iar mai târziu, Ştefan Voda a zidit Manastirea Razboieni, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus si aceasta pisanie: „Eu si curtea mea am facut cele ce mi-au stat în putinta si s-a întâmplat ceea ce stiti. Pe care lucru îl socotesc ca a fost dupa voia lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele, si laudat fie numele Lui".

In Tara Moldovei, Ştefan cel Mare si Sfânt a zidit multe sfinte manastiri, precum: Manastirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Manastirea Tazlau, cu hramul Nasterea Maicii Domnului (1487), Manastirea Voronet, cu hramul Sfântul Gheorghe (1488), Manastirea Borzesti (1494), Manastirea Popauti, cu hramul Sfântul Nicolae (1496), Manastirea Razboieni, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail (1496), Manastirea Neamt, cu hramul înaltarea Domnului (1497), Manastirea Dobrovat, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt (1504) si altele.

Iar biserici domnesti ridicate de fericitul voievod au fost: Patrauti (1487), Sfântul Ioan - Vaslui (1490), Precista Mare - Bacau (1491), Sfântul Nicolae Domnesc - Iasi (1492), Sfântul Gheorghe -Hârlau (1492), Balinesti (1493), Cuvioasa Parascheva - Cotnari (1493), Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Husi (1495), Sfântul Nicolae din Dorohoi (1495), Sfântul Ioan Domnesc - Piatra Neamt (1498).

Ca voievod, Ştefan cel Mare si Sfânt a facut multe milostenii celor saraci, rasplatind si pe ostasii sai cu averi si mosii, iar mai vârtos rasplatea dupa faptele de vitejie din razboi. Asa pe Purice Aprodul, ce l-a scapat de moarte într-o batalie cu ungurii, miluiti fiind de Dumnezeu de au scapat cu viata, l-a facut boier, armas mare, si din el s-a tras mai apoi neamul Movilestilor. Asa si pe Burcel, care, fiind sarac, ara pamântul în zi de sarbatoare, neavând plug sa are, l-a miluit cu plug si cu mosie si s-a dus cu pace la Sfânta Liturghie, ca era Duminica, iar sfântul voievod venise la dumnezeiasca slujba în târgul Vasluiului.

Si nu numai ostenilor credinciosi le-a dat dari si milostenii, ci a zidit din temelie si a miluit multe manastiri în Tara Moldovei, în Tara Ardealului, în Tara Valahiei, pe la Sfintele Locuri si în Sfântul Munte al Athosului. Iar egumenului Manastirii Zografu i-a trimis scrisoare, împreuna cu dania sa ctitoriceasca: Iar pentru alta mila, pe care o va da Dumnezeu, cunoscatorul de inimi, Cel ce vede toate, sfânta manastire si biserica a lui Dumnezeu, egumenul si preotii si toti fratii întru Hristos ce vietuiesc acolo sa tie si sa împlineasca acest asezamânt, dupa rânduiala Sfintei Biserici si dupa dorinta noastra, cum vom arata mai departe: înainte de toate sa scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, dupa datina Sfintilor Parinti si dupa asezamântul Sfintei Biserici, si sa scrie si pe doamna mea si pe copiii nostri daruiti de Dumnezeu, Alexandru si Elena si sa stea în sfântul pomelnic, precum este scris. Si iarasi, pâna când va fi mila lui Dumnezeu Atottiitorul asupra noastra si vom fi în viata pe lumea aceasta, sfânta biserica sa ne cânte sâmbata seara un Paraclis si Duminica la prânz sa se dea bautura. Martea sa se cânte Liturghie si la prânz sa se dea bautura; si sa se pomeneasca în fiecare zi la Vecernie si la Pavecernita si la Miezonoptica si la Utrenie si la Liturghie si la Sfânta Proscomidie si unde este obiceiul Sfintei si dumnezeiestii Biserici. Aceasta sa ni se faca atât cât vom fi în viata.

Iar dupa trecerea anilor nostri, dupa trecerea vietii noastre, în primul an sa ni se faca si sa ni se cânte Sfântul Parastas în sobor, si apoi si celelalte slujbe de a treia zi, si asemenea la a noua zi, la a douazecea zi, la a patruzecea zi si la jumatate de an si iarasi la un an. Iar dupa trecerea unui an de atunci, sa ni se cânte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara la parastas si coliva si bautura sa se dea, iar dimineata la Sfânta Liturghie, iarasi coliva si la prânz, bautura spre mângâierea fratilor. Aceasta sa ramâna cât va. dainui sfânta manastire".

Iar calugarilor de la Manastirea Neamt le-a dat rânduiala, pentru ctitorirea bisericii mari si a chiliilor: „In fiecare miercuri seara, calugarii si egumenul din Manastirea Neamtu sa ne cânte noua si doamnei Maria un parastas, iar joi o Liturghie pâna în veac, cât va sta aceasta manastire".

Sfintenia si-a aratat-o chiar si în faptele socotite a fi fara duhul blândetii, precum izgonirea din tara sau osândirea spre moarte a tradatorilor. Iar întru acestea, fiind la mijloc soarta neamului si a pamântului stramosesc, aratat a fost ca lucru cu dreptate a savârsit, caci de s-ar fi milostivit spre un om ar fi pierit o tara si un neam sub loviturile miselesti ale pagânilor si raucredinciosilor. Si precum trupul trebuie înfometat si slabit pentru a scoate patima din el, ori precum Sfântul Ilie a ucis cu mâna lui pe slujitorii idolesti spre a feri poporul de necuratia închinarii la idoli, asa si acest sfânt voievod, cu dreptate a izgonit si a pedepsit aspru pe cei ce ieseau din dumnezeiasca ascultare, asemanându-se cu Iuda vânzatorul.

Dar n-a uitat sa fie iertator si milostiv cu toti cei care se pocaiau si îsi cereau iertarea din mâinile sale, precum Insusi Hristos a facut cu Petru dupa lepadarea sa, ori cu Proorocul David dupa ce acesta a savârsit adulter cu femeia lui Urie. Asa îi scrie voievodul vornicului Mihu, fugit miseleste din tara, dar care voia sa se întoarca si sa fie credincios Sfântului Ştefan: Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra. Şi nu vom mai pomeni în veci, cât vom trai, de lucrurile si faptele petrecute; ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotriva cu boierii credinciosi si de cinste. Şi satele, adica ocinile tale, toate le-am întors; vino, deci, îndata ce ne vei face slujba cu care te-am însarcinat.

Inteleptul voievod Ştefan cel Mare si Sfânt a lasat cu limba de moarte fiului sau ca, de va fi sa închine tara, sa o închine turcilor, care pentru bani macar îsi tin cuvântul, iar în cele bisericesti nu cauta nicidecum a se amesteca. Ceea ce s-a si întâmplat mai în urma, iar pamântul tarii, cu rugaciunile sale, a ramas un pamânt binecuvântat.

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare si Sfânt, asemenea sfintilor si dreptilor lui Dumnezeu, si-a cunoscut mai dinainte obstescul sfârsit. Precum si Sfântul Constantin cel Mare, înainte de obstescul sau sfârsit, asa si Ştefan cel Mare, a chemat vladicii si toti sfetnicii sai, boierii cei mari si altii, aratându-le ca de nu vor mai putea tine tara asa cum a tinut-o el, socotind din toti pe turc mai puternic si mai întelept, a dat învatatura sa se închine turcilor, iar mai apoi le-a mai dat fiecaruia cuvinte de mângâiere si îmbarbatare, spre mântuirea lor si a neamului. Apoi, lasând pe fiul sau, Bogdan, pe scaunul Moldovei, si dând tuturor sarutarea cea de pe urma, s-a savârsit cu pace, dându-si sufletul în mâinile lui Hristos, Domnul domnilor si Imparatul împaratilor, în a doua zi a lunii lui iulie, la anul mântuirii 1504, ca un preaslavit domn si aparator al crestinatatii, cum pâna atunci nu mai cunoscuse acest pamânt binecuvântat.

Iar la moartea sa - cum zice iarasi Ion Neculce -, a fost jelit de tot norodul, ca s-a luat de la dânsii asemenea piatra de mult pret si faclie a dreptei credinte si a dragostei de neam. Si l-a îngropat tara cu multa jale si plângere în Manastirea Putna, care era de dânsul zidita. Atâta jale era, de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor, caci cunosteau toti ca s-au pagubit de mult bine si multa aparare. Iar poporul cel binecredincios se tânguia la savârsirea sa cu multe lacrimi si întristare: „Plânge dealul, plânge valea,/ Plâng padurile batrâne,/ Si norodu-n hohot plânge:/ Cui ne lasi pe noi, stapâne?...".

„Cei dupa moartea lui pâna astazi îi zic "Sveti" - Sfântul Ştefan Voda -, nu pentru suflet, care este în mâna lui Dumnezeu, ca el înca a fost un om cu pacate, ci pentru lucrurile lui vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea, nu le-au ajuns...", precum scrie cronicarul Grigorie Ureche.

Dupa savârsirea sa, multe minuni s-au întâmplat la mormântul sau, vindecari minunate ori izgoniri de demoni, care si pâna azi se petrec. Iar la anul 1775, rapita fiind Bucovina de catre austrieci, chipul sau de lânga mormânt s-a întunecat la fata cu totul, iar clopotul cel mare a început a bate singur, candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreaga s-a umplut de o lumina stranie, semn ca voievodul însusi se mâhnise de multimea pacatelor acestui popor, din care pricina a ajuns sub stapânire straina.

Insa, fara de îndoiala, tuturor celor ce vin si i se închina cu evlavie la mormânt, acest mare si minunat domn, urmator în viata si în fapte Sfântului si Marelui Constantin si marilor împarati crestini, le bucura inimile si îi întareste pe piatra credintei si în nadejdea vietii vesnice. Asemenea, se mai spune ca la Judecata de apoi, Sfântul si Marele Stefan Voievod va rasplati tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinta stramoseasca si pentru tara si neam.

Pentru râvna sa întru apararea credintei ortodoxe pe pamântul tarii noastre, pentru marile sale vitejii si pentru numeroasele sale manastiri si biserici care împodobesc si astazi Moldova, fiind cinstit de-a lungul veacurilor de popor între sfinti, Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, fiind praznuit la 2 iulie, ziua în care a trecut din aceasta viata la cerestile locasuri.

Cu ale caruia rugaciuni sa ne învrednicim si noi a dobândi arvuna vietii vesnice la savârsirea din aceasta viata si mai vârtos la Judecata de apoi, pentru a slavi cu sfintii pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu Cel în Treime laudat si închinat. Amin.